UMBRE ÎN NOPȚI CU TĂCERI ALBASTRE
Autor: Liliana Palade Matei
Țara: România
Versuri nerostite se sting
ca niște umbre în nopți
cu tăceri albastre
Precum o adiere de vânt,
inspirația se pierde-n ecouri
purtată fără resentimente
pe eșarfe cu emoții de porțelan
Uitată în umbra decorurilor
cu ștrasuri de labradonit,
poezia gravată cu sânge
în marmură de Cararra,
rămâne pentru eternitate,
dând viață umbrelor
în nopți cu tăceri albastre .