Pe malul lacului
de Costel Avrămescu,
ROMÂNIA
Privindu-i luciul precum lama,
Cuprins de un dor nepereche,
Ca într-un vis, o văd pe mama
De veghe lângă poarta veche.
Iar undele-i – un cor de iele –
Cântând psalmodii fără nume
Mai cred că-și amintesc și ele
Că am plecat demult în lume.
Urmărind pe boltă lăstunii
Dup-a soarelui scăpătare,
Am tresărit când cornul lunii
I-ascunse steaua lucitoare.
Ca-n vremuri de odinioară,
O întristare mă supune
Și ea începe să mă doară
De câte amintirea-mi spune.
Și totu-i viu, ca prin minune,
Când păsuri tainice mă cheamă,
Din ăst izvor de-nțelepciune,
Vreau să m-adap de bună seamă.
Cât soarta mă ține de lume,
Și nostalgia mă străbate,
Stau îngânând un dulce nume
Și-ascultând inima cum bate.