Din foc spre lumină
Autor: Mariana Golimaz
Țara: Moldova 🇲🇩

Când totul arde-n mine și se stinge,
Și strigătul rămâne fără glas,
Din lacrimă o rază mă împinge
Spre cerul care-n ceață a rămas.

Din cenuși grele, visul iar m-adună
Și-mi crește pielea nouă, de lumină,
Cu aripi largi ce rup a morții strună,
Spre zarea-n care stelele se-adună.

Mi-e trupul scrum, dar sufletul nu moare —
E foc divin în inima ce-a plâns,
E vântul care cântă înspre vindecare,
E întrebarea vieții fără de răspuns.

Căzut-am jos, dar cerul mi-e aproape,
Nu-s praf pierdut, ci zbor reînviat —
Sunt Phoenix viu ce curge printre ape
Și-n focul lui pe sine s-a aflat.

Din noapte grea mi-am împletit cununa,
Din lacrimi reci, lumină mi-am făcut —
Nu-i sfârșit acolo unde arde luna,
Și nici durere unde iar ai renăscut.

Nu cer nimic, doar timpul să m-aștepte,
Să mă ridic din nou spre cerul azuriu,
C-un pas mai blând, cu-o rugăciune-n șoapte
Și focul meu — iubire iar să fiu…

Iar când din mine va mai curge-o rană,
Să știu: că scrumul meu e o altă cale —
Sunt Phoenix renăscut spre clipă diafană,
Ce-nvinge moartea, renăscând agale.

31.07.2025