CONEXIUNI
Costel Avrămescu
ROMÂNIA
Soarele învie puzderie de universuri;
Într-o curgere neprecurmată,
Căldura-i le furnică mădularele.
Din sămânța luminii,
Crește cheia întregii existențe.
Cerul se scurge prin fibrele pământului;
Împletitura de rădăcini îi soarbe norii.
Pe rogvaivul de curcubeu,
Se sprijină idealuri și speranțe.
În brațele rotunde ale vântului,
Frunzele își caută sufletul
Frângându-și rugina căderii.
Fluturii s-adapă din stropii multicolori
De pe roua florilor.
Tot ce-i perisabil
Se regăsește în eternități infinite.
Am ca veșmânt cerul albastru
Și mă hrănesc
Din toate aceste seve exogene.
Cu delicatețe de gând,
Îmi răsfir amintiri și imagini peste timp.
Strivesc între dinți
Firul de iarbă al copilăriei.
Noaptea mă învelesc cu vise
Așteptând lumina
Să-mi picure umbra.
Clipele se invită,
Se întâmpină,
Se ademenesc,
Se înlănțuie…
Convins că totul necesită timp,
Mă încolonez
Liniștit și înrobit
În marea așteptare.